Talentul pe care mi l-a dat Bunul Dumnezeu , îl înmulţesc învaţându-i pe elevii mei să respecte creaţia străbunilor noştri, îi învăţ cântecul moştenit de mine de la rapsozii populari din satul meu (dar şi din locurile în care am poposit pentru un timp) pentru a-l duce mai departe ca pe o zestre de mare preţ. Nu este osteneală mai de folos şi nici datorie mai vrednică de a fi împlinită, decît să-i facem părtaşi pe copii, pe tineri , la valorile spirituale moştenite de la străbuni .

Am scuturat de colbul uitării şi am readus la viaţă frumoasele straie de sărbătoare. Le-am îndemnat pe elevele mele să le poarte, fiindcă nu este deloc o ruşine, ci dimpotrivă, îmbrăcându-le vor retrăi visele celor care le-au creat cu pricepere şi multă migală. Fiecare împunsătură de ac, fiecare culoare, fiecare motiv are o poveste, de parcă femeia ar fi vrut să-şi scrie pe creaţia sa viaţa, întru nemurire. Cântecul, de la bocet la manifestarea lui cea mai dinamică este expresia celor mai profunde trăiri. Este poate cea mai reprezentativă formă de supravieţuire a spiritului unui neam.

Noutati